Tortionara

E clar. Frica e cea mai constiincioasa cand vine vorba de decimarea neuronilor. Subramura ei, panica, produce mari prejudicii creierului. Victimele acestei spaime violente, nejustificate, suntem la un moment dat cu totii, insa atunci cand suntem subjugati de panica, ajungem niste finite inferioare, demne de dispretul celor ce abuzeaza de autocontrol.
Gandurile mele cam asa arata in momentul de fata, cand simt ca nu reusesc sa rup lanturile de fier cu care m-a legat…nu mai support atacurile ei zilnice. Acuz un rau fizic general, o senzatie de piele iritata, asemanatoare usturimii provocate de boiaua de ardei aplicata pe o rana noua…
Ceea ce ma obsedeaza acum este, fara indoiala, teama de a pierde controlul, insa stiu ca acest lucru nu se va intampa…scenariile grotesti sunt doar inchise in subconstient, insa lasa urme adanci pe chipul meu, urme care, in ciuda imensitatii lor, nu sunt observate de oricine…si nu ma intreb de ce.
Instrumentul de tortura pe care il foloseste cel mai des este fecioara de fier. Spinii acesteia, desi imi provoaca spaima si durere, nu au reusit sa ma ucida. Oare am vreo sansa sa scap? Presupun ca da, in acest caz, la sfarsitul acestei lupte extenuante ce o duc cu mine insami, voi fi incununata cu lauri de insasi Victoria Inaripata.
Ciudat si in acelasi timp logic, dupa fiecare “asediu”, ma simt ceva mai bine, mai ales ca deseori reusesc sa-mi inabus panica…pagube insa exista, si sunt dificil de remediat. Timpul nostrum interior, acel timp lipsit de sezoane, numai el le poate acoperi…nu trebuie lasat sa stagneze…atata timp cat se vrea “evolutie”…
Uneori ma gandesc ca “generatorul” de panica se afla chiar in interiorul meu si atunci ma judec fara mila, imi doresc chiar sa cedez, sa-mi aflu in acest mod (ce-I drept, barbar, insa singurul ce da roade in cazul meu) punctele slabe. De fiecare data rezultatele sunt neschimbate: conflictele dintre “alter-ego”-uri sunt cele care imi determina sentimentele contradictorii, mélange-ul de idei confuze, care se ciocnesc si se ranesc din te miri ce.
Cercul vicios in care din nefericire am intrat poate fi micsorat pana la completa disparitie, insa mi-e prea greu sa renunt la acele ganduri care ma determina sa-mi torturez propiul psihic prin metoda alegerii imposibile.

3D

3D. Disperare. Depersonalizare. Disociere

Despartirea. Temporara, de cateva minute sau ore. Despartirea de ea te propulseaza in mijlocul unui cataclism. Pericol iminent, apocalipsa se afla la un pas…Totul se invarte, senzatie de prabusire interna, energiile tale preiau controlul, ratiunea fiindu-ti deocamdata inutila. E totul terminat acum.

Despartirea de el te transforma intr-o fiinta din ce in ce mai captiva in propriul univers. Vazandu-l pe el alergand pentru a prinde autobuzul retraiesti durerea provenita din autocritica. Iti macini in tacere propriile ganduri, actiuni, te judeci si pedepsesti la moarte psihica. Stima de sine, a dracului definitie… avem nevoie de ea aici pentru ca ne e frica de moartea psihica. Vei fi unul din cei ce refuza profanul, renuntand, conform regulilor lumii insignifiante, la propria stima de sine. In mintea ta, nu esti tu cel ce se condamna. Ei te-au condamnat, indirect. Dar ei isi vor primi pedeapsa. Oricum sufera destul, in nemernicia lor. Iadul este chiar aici, iar starea lamentabila in care au ajuns din punct de vedere psihic, puroiul de care nici macar nu sunt constienti si care le este strajuit de cutiile craniene…ii va duce curand catre septicemie.

Habar nu ai ce ai facut ieri. Viata ta se deruleaza cu o viteza impresionanta, evenimentele trec pe langa tine, dar nu te pot scoate din aparenta letargie. Tu te-ai schimbat! Zau?! Nu cred. Revino-ti, aminteste-ti ce ai facut azi dimineata, ieri, alaltaieri, toata saptamana pana azi! Nu mai stii! Heeeei, incotro te indrepti?.

1.“TU…Am nevoie de tine…Am nevoie sa imi spui ca totul va fi bine. Imi este frica.”
2.“Simt ca se va sfarsi, fara voia mea. E atat de aproape sfarsitul…”
3.“ Sa nu crezi ca sunt trista,mama, nu, asa sunt eu. Sunt extenuata, doar atat…”

Refuzi dragostea, o impingi, o lovesti, vrei sa o tii la distanta. Filtrele ti-au grabit alienarea. Te intrepti spre Undeaidoritdintotdeauna. E atat de frumos aici, Undeaidoritdintotdeauna, nu stii inca, dar banuiesti. Inca nu ai ajuns, dar mai e putin. Rabdarea si toleranta iti vor ajuta enorm, iar tu ai asa ceva. Din plin chiar.

Copile, degeaba stii ca etichetele lor nu conteaza. Degeaba stii ca au scris cu markerul “otrava” pe o bucatica de hartie, pe care mai tarziu au lipit-o cu scotch pe borcanul cu dulceata. Cuvintele lor te ranesc, desi tu stii ca…stii ca s-au strecurat greseli in algoritmul lor. Programul nu va merge, rezultatul nu va fi obtinut. Singurul rezultat de care esti sigur este…eroarea. Exact, eroarea. Dar eroarea lor te raneste. Va mai putea sternul sa suporte afurisitul asta de crucisator care te apasa? Creierul tau va fi vreodata eliberat din menghina ce-l strange?

“Decimam neuroni, decimam, decimam. Ne facem treaba, muncim pentru victorie. Nu stim care e scopul, exista o infinitate de motive ce ne duc in acelasi loc. Unele sunt…grozav de banale, altele suna absolut fantezist, argumentele unui alienat. In final insa, credem ca exista un argument ce le va incorpora pe celelalte. Pe toate. Numele lui este...LIBERTATE".

Intoxicatii se bronzeaza la becurile farmaciilor

Ai inceput intr-o zi foarte calduroasa de pe la sfarsitul primaverii. Soarele isi infigea razele pernicioase in zona ta occipitala, iar valuri continue de adrenalina iti strabateau cunostinta. Erai acel amestec de anxietate, surescitare si inchietudine…si cu toate astea, nu prevedeai un inceput prost. A fost un inceput prost!

Ai mers ore in sir fara sa obosesti, prin tot orasul, strabatand tot soarele. Ti-ai cautat prietenii peste tot, neramanand dezamagita de faptul ca nicaieri nu ii gaseai. In tine crestea o euforie de nedescris…bucuria de a merge, bucuria de a trai, bucuria de a privi in ochii celor ce veneau din fata. Mai tarziu, te vor dezamagi profund, stiai, asa ca macar atunci sa te fi bucurat ca ii vezi. A fost mai mult decat te asteptai. In mintea ta, atunci, aparea situatia ideala. Ziua de ieri si cea de maine erau indepartate, foarte indepartate. Cel ce conta cu adevarat era numai si numai prezentul…felul cum iti rezolvai prezentul. Dar rezolvarile veneau de la sine. De peste tot, din toate ungherele mintii, rasareau solutiile unor necazuri ce-ti intunecasera pana nu demult aproape intreaga existenta. Intr-adevar, in acea zi incepea o revolutie in tine, si nu orice fel de revolutie, ci una de catifea.

-Andra, ce-i la picioarele tale?! Cat ai mers? Nu te doare?
-Lasa-ma. Imi este rau!
Stand cu capul deasupra closetului, asteptai…
Nu mai simteai nimic, priveai oarecum strain catre picioarele tale insangerate. Doar greata te mai lega de trupul tau. Nicidecum durerea fizica. Ochii ti s-au inchis…
Cum ai intrat in padure…cum te-ai afundat in ea si ai dat de pustoaica aceea grasa, blonda care sufla spre tine baloane de sapun si apoi isi stramba figura a dezaprobare…mai incolo ai dat de alti prieteni ai ei…la fel, aceeasi dezaprobare se oglindea si pe chipurile lor. Niciodata nu ai stiut de unde vine ura lor.
Vise lucide.

Ti-a stimulat productia de dopamina si te-a propulsat fara efort intr-un somn lucid, odihnitor, in semiobscuritate. Te-a invatat ce inseamna libertatea si nepasarea. Dar ti-a mai aratat si partea plina a paharului. Cea plina cu regret, anxietate, disconfort termic, dureri de oase, insomnie, tuse seaca.

intr-una din dimineti incerci sa te ridici din pat. incheieturile tale scot zgomote de leagan neuns. in scurt timp, oglinda va incepe sa te urasca. mama are o voce enervanta si nici macar zapada de afara nu te mai imbuneaza. timpul trece greu, iar tu ai impresia ca traiesti degeaba. nu ti-ai mai cautat prietenii, doar ai decis sa nu ii mai superi cu fleacurile tale. durerile tale se vor consuma de-acuma in casa. oricum ti-e greu sa faci cativa pasi. devii isterica, urli, plangi...dar in tacere. zambetul ti-e nelipsit de pe figura, prefacuta mica ce esti.

-Te-ai alcoolizat?
-Da...
-E numai vina mea.
-Nu mai spune asta. Eu am vrut sa beau. Dar de ce plangi?
-Am fost niste copii frumosi.
-Nu mai vreau sa plangi. Stiu asta. Cu totii regreta ceea ce au ajuns.
-Nu, ei nu regreta. Ei nu plang. Ei sunt niste idioti.

Chimia controleaza totul.
Minte bombardata meticulos cu ganduri suicidale. Creier atrofiat de insomnii. Oase ce se rup sub greutatea ta precum paiele uscate. Cineva sa vina sa opreasca inima asta!!! Stima de sine distrusa, inecata in amintirea...
Acum stii ca nu mai ai nevoie de alte lumi, ci doar de niste filtre prin care sa treci tot ce-ti iese in cale. Ai nevoie de niste geamuri, 6 geamuri care sa te inconjoare cand mergi pe strada, la facultate, in bodega...peste tot. Geamuri invizibile, stiute doar de tine.Inconjurata de ele, niciun rau nu te va mai putea atinge...niciun rau!!!

Din coltul tau observi clar situatia. Asteptandu-ti randul, incepi sa ai revelatii. Te gandesti ca intoxicatii se bronzeaza la becurile farmaciilor. Aproape cum zicea un prieten. Iar tu nu esti decat unul dintre intoxicati.